Beauty

Scandalul cremelor bio vândute pe internet: Zeci de tinere au rămas cu tenul distrus. “Fața mea a început să se descompună, arătam ca un monstru”

“Fața mea a început să se descompună, arătam ca un monstru”. Sunt cuvintele unei tinere care acuză că fața i-a fost distrusă după ce a folosit mai mult timp produse pentru ten, la recomandarea unui medic, supranumit în presa mondenă “dermatologul vedetelor”, despre care a aflat ulterior că este un fals dermatolog, profesia acesteia fiind de farmacistă.

Scandalul a ajuns în atenția publică în urmă cu câteva zile, când zeci de tinere s-au plâns că tenul lor a fost distrus în urma utilizării unor produse pentru ten, marca Plush Bio, create de Ioana Marinescu.

Mărturiile mai multor tinere care au folosit produsele împotriva acneelor

“Uitați, am rămas cu semne, am numai coșuri. Au trecut doi ani și puțin de când am folosit aceste produse”, a povestit o tânără într-un clip video postat pe internet.

Această tânără nu e singura care a trăit această experiență traumatizantă. În loc de “elixirul frumuseții”, mai multe tinere au primit de fapt coșmarul vieții lor. Sunt multe care spun că au cumpărat aceste produse fiindcă erau promovate intens în mediul online de mai multe vedete.

Specialiștii în dermatologie trag un semnal de alarmă și spun că nu există rețete minune și că pentru orice problemă a feței este nevoie de consultație într-un cabinet medical și tratamente de durată făcute atent, sub supravegherea medicului specialist.

“Tenul meu a început să se degradeze. În primele două săptămâni am înțeles că e perfect normal. Ulterior, după o perioadă mai lungă de timp, se degrada din ce în ce mai mult”, a mai povestit o victimă.

“După două săptămâni, deja începuse să mă usture fața și să-mi apară zeci de coșuri. Familia mea îmi spunea că ceva nu este în regulă cu ce se întâmplă și încercau să îmi tragă un semnal de alarmă. Din păcate, m-am oprit abia după o lună, în momentul în care nu mai puteam să îmi pun fața pe pernă, mă durea, mă chinuiam să mă privesc în oglindă. La finalul zilei, arătam ca un monstru, căruia îi era teamă să mai meargă pe stradă ca orice om și când am ajuns la dermatolog și am fost examinată, mi s-a dat verdictul de acnee polichistică purulentă. Am citit pe net și era cel mai sever tip de acnee. O experiență cumplită și, în același timp, o lecție pentru mine”, a mai spus o tânără.

Naomi Tudorache, victimă a cremelor – “După ce am urmat tratamentul, au început mâncărimile. A început să mă mănânce zona gâtului și să am arsuri. Domna ne recomanda să ne aplicăm crema și pe gât. I-am spus și ei că mă mănâncă gâtul, dar de fiecare dată venea cu o soluție. Îmi dădea într-o seringă Fucicort, îmi spunea să mă dau trei zile și apoi reluam rutina și pe gât. Asta era soluție dânsei de fiecare dată. Am ajuns la această doamnă printr-o prietenă care a văzut-o pe Instagram, a auzit de multe cazuri de acnee tratate de ea, plus că multe vedete promovau aceste creme”.

Ce spune Lorette Luca, avocata Ioanei Marinescu

“Până la a constata că acestea sunt fapte, eu spun că trebuie să avem o rezervă în ceea ce privește niște afirmații concentrate a unor tinere care de o perioadă lungă de timp au această agresivitate în atac pe media, pe rețelele sociale, în contextul în care sunt acuze fără suport în ceea ce privește afirmația doamnei Marinescu, aceea că s-ar fi prezentat vreodată doctor. Doamna este farmacist. A spus foarte clar într-o emisiune, când Teo Trandafir i s-a adresat cu apelativul “doctor” că nu este doctor, ci farmacist, prezentându-și inclusiv diploma de farmacist”.

vezi aici video 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *